Primăria Sectorului 4 a demarat, luni, lucrările de reabilitare la Planșeul Unirii. Acestea sunt executate în baza unei autorizații care a fost eliberată vineri de către Primăria Sectorului 3. Gândul prezintă primele imagini de la Piața Unirii, acolo unde excavatoarele au început să facă primele decopertări.
Poliția Capitalei transmite că atât reprezentanții Primăriei Generale, cât și cei ai Primăriei Sectorului 4 au refuzat să depună vreo sesizare în urma litigiului privind lucrările la Planșeul Unirii.
„Având în vedere aspectele menționate în spațiul public de Primarul General al Capitalei, conform cărora «Poliția nu și-a făcut treaba», Serviciul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele:
La sediul Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi s-au prezentat atât primarul general al Capitalei, împreună cu doi reprezentanți ai Primăriei Generale, cât și un reprezentant al Primăriei Sectorului 4, care au depus documente cu privire la litigiul în cauză, însă au refuzat să depună vreo sesizare, cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni.
De asemenea, menționăm faptul că Poliția Capitalei nu are atribuții de a «muta gardurile», ori de a decide «cine este proprietar» așa cum a solicitat verbal Primarul General al Capitalei.
Precizăm faptul că ambele părți implicate au depus prin reprezentanți înscrisuri, care urmează a fi analizate în condițiile legii, iar raportat la particularitățile cauzei prezente, instituția abilitată în a decide titlul de proprietate este instanța civilă”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei. (DETALII AICI.)
Primarul Nicușor Dan a dat ordin Poliției Locale să demonteze gardurile montate de Primăria Sectorului 4. În acel moment, polițiștii locali de la Sectorul 4 s-au împotrivit și au sunat la 112, spunând că Nicușor Dan instigă la comiterea de infracțiuni.
„Problema e că trebuie să respectăm și legea. Noi așteptăm ca Primăria Sectorului 4 să vină cu toate avizele”, a declarat Nicușor Dan. Primarul Capitalei a susținut că autorizația de construire primită de la Primăria Sectorului 3 pentru consolidarea planșeului este ilegală.
Vezi mai multe AICI.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a explicat, luni, într-o conferință de presă, că Planșeul Unirii nu a fost niciodată în administrarea Primăriei Capitalei, ci a Administrației Naționale Apele Române.
„Întreaga zonă nu aparține PMB, ci Ministerului Mediului, prin Apele Române, cu care Sectorul 4 are un protocol, ca atare am putut intra în acea zonă. Municipalitatea nu are competență în acea zonă”, a spus Daniel Băluță.
„Autorizația de construire este luată strict pe Planșeu”, a completat edilul Sectorului 4.
„Important este că astăzi am început consolidarea Planșeului.
Sunt convins că dl primar general este un om înțelept, aici nu este o dispută între Daniel Băluță și Nicușor Dan, este o problemă de siguranță a orașului, de infrastructură critică, aceste tipuri de discuții nu ne fac bine nici dânsului, nici mie”, a mai spus Daniel Băluță.
Primarul Sectorului 4 a explicat de ce autorizația de construire a fost emisă de Primăria Sectorului 3.
„Primul și cel mai important motiv este documentul prin care ISC a statutat că Sectorul 3 este autoritate deliberativă. Inclusiv în certificatul de urbanism emis de PMB stă scris că terenul este preponderent în S3 și nesemnificativ în Sectorul 4. Autorizația a fost emisă de Sectorul 3 în regim de urgență. Primul motiv este că este un pericol public, avem expertiza necesară.
Al doilea motiv este hotărârea dată de Comitetul pentru Situații de Urgență, care a luat act de pericolul public. Al treilea argument este legat de prevederile Legii 50/1991, care permite executarea lucrărilor în regim de urgență”, a spus Daniel Băluță.
„Vă pun la dispoziție documentul emis de Universitatea Tehnică de Construcții Anumite zone se pot încadra în pericol public.
Hotărârea CNSU: din 63 de membri prezenți, reprezentanții PMB în număr de 7 s-au abținut. Primarul general nu a fost în această ședință pentru a auzi părerile experților, cum nu a fost nici în planșeu pentru a vedea situația.
Legea privind autorizarea lucrărilor de construcție stabilește că autorizațiile se pot emite, urmând ca avizele să fie obținute până la finalizarea lucrărilor.
Am putut să începem lucrările de îndată, pentru că am emis un ordin de începere.
Extras de carte funciară este cel relevant. Documentul a fost ascuns de Primăria București când a emis certificatul de urbanism”, a precizat Daniel Băluță.
„Am început ziua de la ora 00:00 cu o veste extraordinară, am început să punem în siguranță centrul Bucureștiului.
În anul 2022 am obținut dreptul de administrare a zonei printr-o hotărâre de Consiliu General.
În baza acestei hotărâri am efectuat studiul de fezabilitate, am făcut licitația, am întocmit documentația necesară pe care am depus-o la PMB și PS3. Din fericire pentru București, vineri, a fost emisă autorizația de construire care stă la baza începerii lucrărilor”, a mai declarat Daniel Băluță. (DETALII AICI)
„Banii vin de la Guvernul României. Suma pentru lucrări este de aproximativ un miliard de lei. Am semnat contractul de finanțare în 27 august, prin programul Anghel Saligny. Creditele angajament sunt deja aprobate. Am ținut în mod deosebit să spun: contractul pentru această lucrare nu prevede avans, ci plățile sunt făcute pe măsură ce lucrările sunt executate. Câștigătorii acestei licitații sunt reprezentați de un consorțiu de trei firme. Liderul asocierii este Erbașu, partenerii acestuia sunt Bog’art și Concelex, primele trei societăți de construcții din România, în topt 5 siunt”, a mai spus primarului Sectorului 4.
„Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, participă la ora 12:30 la acțiunea Poliției Locale a Municipiului București de demontare a gardurilor amplasate ilegal de Primăria Sectorului 4 în zona Parcului Unirii”, au anunțat, luni dimineață, reprezentanții Primăriei Capitalei.
Încă de la orele 4-5 dimineața, muncitorii au împrejmuit luni Parcul Unirii cu garduri. Astfel, accesul trecătorilor în acest perimetru este restricționat.
A urmat apoi organizarea de șantier, iar în jurul orei 8.00 au început deja primele decopertări, care se desfășoară în mijlocul parcului.
Reporterii Gândul au fost la fața locului luni dimineață și au filmat debutul lucrărilor la Planșeul Unirii. Acestea sunt supravegheate de către Poliția Locală a Sectorului 4. În parc și-au făcut apariția și agenții de la Poliția Locală a Municipiului București.
Lucrările au fost anunțate și de către primarul Sectorului 4, Daniel Băluță:
Primarul general, Nicușor Dan, a refuzat să elibereze autorizația de construcție pentru intervenția la Planșeu. Acesta a motivat că structura nu ar fi un pericol public. Asta în ciuda tuturor expertizelor care arată că placa de beton este extrem de degradată, așa cum se poate vedea și din imaginile foarte concludente.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a eliberat autorizația pentru lucrările de consolidare la planșeul din Piața Unirii.
Chiar și parțială, o surpare a structurii ar bloca tranzitul râului Dâmbovița, ceea ce ar duce la inundarea Pieței Unirii, cu tot cu stația de metrou, au precizat surse administrative pentru Gândul, iar detalii pot fi citite AICI.
Guvernul a decis, în aprilie 2023, suplimentarea cu 750 de milioane de lei a fondurilor din Programul „Anghel Saligny”, pentru reabilitarea și consolidarea Planșeului de la Piața Unirii.
Planșeul de beton din Piața Unirii, pe sub care trece Râul Dâmbovița, este în prezent într-o stare de degradare foarte mare, iar ultima expertiză tehnică a arătat că structura are un risc seismic gradul I.
Potrivit specialiștilor în construcții, care au verificat planșeul, acesta se poate prăbuși în cazul unui seism de intensitate medie, iar problema uriașă este că pe sub Dâmbovița (și pe sub planșeu) se află pasajul de la metrou, dintre Unirii 1 și Unirii 2.
Pe de altă parte, pe deasupra planșeului este organizată circulația rutieră din Piața Unirii. Practic, la această structură trebuie să se intervină de urgență, pentru a se evita o tragedie.
Gândul a publicat încă din martie 2021 imagini în premieră de sub planșeu, care arată starea deplorabilă a construcției. Imaginile pot fi văzute AICI.
CITIȚI ȘI: